Mașina timpului

Ideea și expresia nu-mi aparțin. De cum au fost pronunțate de tata, aceste două cuvinte au prins contur și sens în imaginația mea. Toată discuția ulterioară cu el a fost o confirmare cât de bine am anticipat ce vrea să însemne „mașina timpului”.

În perioada ce o trăim, e foarte simplu să călătorești în timp. Tot de ce este nevoie, sunt mijloacele de transport obișnuite: automobilul, trenul, avionul.

Diapazonul cronologic nu e foarte larg, dar suficient ca să te impresioneze și uneori șocheze.

delorean

Ca să mă înțelegeți mai bine, noi, în Moldova, trăim în trecut, cu abateri aproximativ – mijlocul secolului XX. Și cu viteza care evoluționează acum lucrurile, distanța între noi și secolul XXI e foarte mare. Cam ca între sec. VI și X, de exemplu.

Dar putem călători încă mai departe în trecut, și uneori e suficient să mergi la sat, tot în Moldova. Sau ceva mai exotic în statele sărace din America Latină, Africa, Asia. Vechi sunt nu doar casele, industria, tehnologiile, dar și mentalitatea, comportamentul, abordarea.


Ultimele săptămâni am obosit nespus de mult de Moldova. Și am obosit să obosesc. Cel mai deprimant este că înțeleg că lucrurile nu se vor schimba suficient de repede, iar eu nu-s dispus să aștept mult. Viața e scurtă și cel mai probabil una, cum am mai scris, cândva-undeva.

Continuarea

TV vs. Internet

(nu am scris de câteva luni. creerul e un mușchi și are nevoie constant de exerciții. după o lungă pauză, va trebui să-i „bag pe gât” orice, numai să-l fac să se miște, până iar va reveni la o formă „fizică”, plus-minus acceptabilă)

Ultimii zece ani nu am avut constant televizor, doar ocazional, când veneam la părinți pentru 1-2 zile, sau a mai fost vreo două ori pe la gazde să-l privesc, câteva luni.

Acum, la casă nouă, mi-am luat unul.

Cum nu am citit știrile ultimii cinci-șase ani pe net, nici la tv nu mă atrage. Nu intru în detalii „de ce?”, e un subiect separat.

Deja, aproape de o lună, urmăresc efectul provocat de această cutiuță neagră:

2698570327_bd27abbf6e_zDin proactiv, am devenit reactiv. Nu mai caut chestii din diapazonul infinit de content pe Internet. Dar sar de la un canal la altul, din cele 50 existente și caut oare la ce să mă opresc, din cele „propuse”. Și foarte rar îmi place ceva, și foarte rar sunt mulțumit. Dar nu depun efort să deschid laptop-ul. Am făcut asta ani la rând și m-a obosit.

Partea pozitivă este, că din acel diapazon pe Internet, eu oricum alegeam subiectele aproape de interesele și cunoștințele mele îngust profilate. La televiziune, multe ori, dau de materiale suficient de noi și interesante pentru, care sigur pe net nu le-aș fi căutat.

Ca și orice nou în viață: alcool, femei, mașini, sport, citit, scris, oameni, trebuie să-i faci un loc televiziunii în viață, inițial cu o pondere mai mare, dar treptat pus pe un „raft” separat și setată o „măsură” de consum, pentru a reintroduce în uz cititul, scrisul, sportul etc.

(pentru primul exercițiu e ok, să comparăm acest text cu o fugă de cinci minute și trei ridicări la bară. weekend frumos vouă!)

~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~

Vanea

Vanea a ieșit pe ușa apartamentului său de la etajul doi. S-a oprit puțin, de parcă urmează ceva important, apoi a apăsat butonul pentru a chema ascensorul. L-a așteptat ascultând sunetul ce cobora de sus. Apoi sunetul a muțit, un scârțiit a deschis ușile, lumina galbenă i-a acoperit fața. Vanea a urcat în ascensor și a apăsatul butonul cu cifra unu.

Mai mult timp a fost nevoie pentru închiderea și deschiderea ușilor decât pentru coborârea ascensorului. Vanea a ieșit afară. Toamna cu mirosurile sale galbene și putrede l-a înconjurat. Dar era soare. Soarele pe care el îl prinde în apartamentul său de la etajul doi exact de la ora 14:30 până la 16:15, în acea perioadă a anului. Soarele pătrunde prin balcon, apoi străbate geamul camerei, se așează pe noptieră, apoi se mișcă pe covor, spre dulapul unde veșnic e pornit televizorul și apoi dispare.

Vanea s-a pornit. A ieșit din ogradă, fiind nevoit să înconjoare blocul, urmând calea asfaltului. Așa a ajuns la Nicolae Milescu Spătaru. A trecut prin stație, pe trotuarul distrus, forțând pe cei ce așteptau autobuzul 5 să se miște la o parte. Apoi, acolo unde lipsea o bucată de bordură, Vanea a ieșit pe șosea. În spate tocmai venea autobuzul 5, care a oprit în stație. Așa, Vanea a avut timp să ajungă la intersecție, să o ia la dreapta în deal, pe strada ce… el nu știa cine e Zadnipru ăsta, dar tare îl ura.

Vanea avea părul boțit pe ceafă, plin de mătreață, dar ce mirosea frumos. Ținea capul puțin în dreapta și mult aplecat în jos. Obrajii erau ici colo străpunși de o barbă neagră, rară. Scurta de piele maro deschis era veche și mult prea roasă pe la mâneci și coate. Pantaloni negri la dungă, pătați de timp, și o pereche de pantofi cam mari, negri, prăfuiți, dar cu talpa nou nouță, neatinsă. Continuarea