În căutarea oii fantastice, de Haruki Murakami

Îmi place că numele autorului se scrie atât de simplu, e amuzant – Haruki Murakami. Și sună bine.

M-am luat de această nuvelă fiindcă o aveam în Kindle, eram în concediu și după ce am finisat o carte despre ciclism de Lance Armstrong, eram sigur că Murakami va veni ușor după atâtea detalii tehnice, cifre și termeni.

Scenariul e simplu, dar cu întorsături. Viața unui tânăr din Tokio, care personal lui i se pare ordinară și plictisitoare, de fapt este presărată cu tot felul de relații amoroase, căsătorie, divorț … iar ulterior, după ce a primit de la un prieten o fotografie în care erau niște oi pe fundalul unor munți, acesta, este nevoit să pornească în căutarea unei oi de pe fotografie cu o stea pe corp, din cauza unor circumstanțe forțate. De aici și începe adevărata aventură!

Chiar dacă nuvela nu e voluminoasă, autorul a reușit să creeze mai multe insulițe în jurul unor subiecte izolate. Unul din ele ar fi urechile noii cunoscute și ulterior amante a personajului central. Ea este angajată la fotosesii datorită urechilor sale. În mod normal, în viața de zi cu zi le poartă ascunse sub păr, fiindcă numai cum le descoperă toți își atrag atenția asupra ei, iar lucrurile dimprejur încep a prinde vibrații magice. Pe lângă asta mai are două joburi, unul dintre care este prostituția. Însă Murakami descrie totul în termeni atât de normali, că nici protagonistului nici cititorului nu i se pare asta ieșit din comun. Ba invers, e absolut normal o fată cu urechi de ”înger” să se culce uneori cu alți bărbați pentru bani.

in cautarea oii fantastice, andrei haret review

Continuarea

Muzica vs. liniștea

Am o relație stranie cu muzica. Îmi place. Îmi place mult. Îmi place tare. Dar, se pare că nu am ocazii pentru ea… sau ce naiba?

Cel mai mult timp neutilizabil îl am când mă deplasez: merg la lucru, de la lucru, la masă, la un notar etc. În rest, când sunt liber – sunt ocupat. Sunt acasă și mănânc, ne uităm la un film, înot, citesc, ieșim în oraș etc.

Dar muzica îmi place mult.

Acum, aș putea asculta muzică când merg cu troleibuzul spre birou sau când merg pe stradă spre o destinație relativ scurtă 1-5km. Sau aș putea asculta muzică când ciclez, ce uneori o fac. Eu, chiar am permanent căști la mine, fiindcă nu-mi place să vorbesc la telefon fără ele, îmi ocupă o mână. Am și ce asculta, câteva aplicații bune și 5Gb internet mobil. De multe ori, chiar pornesc muzica, dar o opresc peste 10-15 minute. Cauze sau scuze văd două și poate nici una integral adevărată.Muzica vs. linistea

Rar petrec timpul pe stradă sau în transport public. 90% mă aflu acasă, la birou sau între alți pereți. Respectiv, când sunt pe stradă sunt flămând de sunete străine, naturale: păsări, iarbă, transport, vorba oamenilor, vânt, pași, uși etc. Ele fac să mă simt parte a acestei lumi; o trăiesc și eu odată ce simt că mă înconjoară. Orașul e poluat sonor, dar oricum e viu. La țară e mai bine.

Altă cauză – când nu-s în vacanță, acea perioadă de timp în afară de 28 zile pe an, Continuarea

S.U.A. și echilibrul mondial

(articol scris original în feb 2014)

Stânga, dreapta. Cine greșește cine procedează corect? Lumea este cuprinsă de lupte geopolitice și noi stăm vrăjiți de ecranele monitoarelor și declarăm pe cineva ocupant, pe cineva ocupat; cineva rău, cineva bun; crezând naiv că este părerea noastră.

echilibrul mondialLukashenko ”închide” politicieni din opoziție și la acuzațiile exterioare arată cu degetul la S.U.A. care voalat, pentru petrol sau poziții strategice, bombardează țărișoare în Africa. Statele Unite arată cu degetul la Coreea de Nord, care amenință cu atacuri nucleare, care la rândul lor arată cu degetul la Japonezi, ce sunt prinși între timp în certuri cu Rusia pentru niște insule, acea Rusie care învinuiește România pentru plasarea scuturilor NATO anti-rachetă care…

În centrul atenției ca de obicei se află cei mai mari jucători: Rusia și S.U.A. Ar fi și China, dar politica lor izolaționistă ne scutește de participarea acesteia în spectacolele difuzate. În dependență de locul nașterii și precipitațiile cultural-istorice, cineva e pro rus și anti american, cineva vice versa. O legitate simplă geografică arată că cei din apropiere urăsc, iar cei de mai departe iubesc. Fiindcă dea lungul anilor, acești jucători au reușit să scuipe mai mult în sufletul vecinilor. Estonienii, polonezii, Afganii, Cecenii, Georgienii, Moldovenii (o parte) trăiesc ferm convinși cu ideea că Rusia e răul suprem, iar America salvatorul națiunilor și a democrației. Pe cealaltă parte Venezuela, Cuba își venerează frații săi de idee – rușii, și blestemă America. America totuși s-a dovedit mai pricepută, a făcut caca mai departe de casă – Vietnam, Iraq etc.

Problema Rușilor este că ei au câștigat câteva lupte, dar pierd ”războiul”. S.U.A. s-a instalat bine în Africa, în Europa are aliați buni, în Asia controlează la fel câteva state cheie. Rusia a rămas cu China la sud-est, cărei nu-i poate face nimic, la nord cu multă gheață, la est Japonia și Alaska (s.u.a). E înconjurată cu scuturi anti rachetă. Piața este dominată de dolar și direct dependentă de prețurile la țiței. E suficient arabii sau țările africane, sub presiunile americane să facă un dumping și ”până aici a mers soldatul”. Sau S.U.A. să vândă la prețuri mici ceva din propriile rezerve. Continuarea