dorul meu sunt flori albe fără miros

când întorc capul în partea dreaptă, în pat, simt parfumul tău
nu mi se pare, mi-am îngropat nasul în colțul pernei pe care dormi tu
e acolo
și tu ești
în mine
straniu cum noi încăpem pe acest pat mic
mai ales pe pernă
cu tine, am impresia că încă mai am atâta spațiu împrejur
și totul e mai mult decât suficient
straniu
și frumos
dorul meu sunt flori albe fără miros
și raze calde, fără lumină
mi-ai spus să te sun, dar mă tem să te trezesc
dar am să te sun, fiindcă … ai spus tu
dorul meu e zgomot de vânt, ce se zbate printre acele flori albe
mi-e dor de parfumul tău la mine pe gât
și seară și noapte, și zi și taci,
că altfel te sărut, mult, printre copaci

sleeping

~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~

Dragă Ion Aldea Teodorovici

Recomand în timpul lecturii:

Cu anii și cu mintea, care sper că se adaugă, începi să distingi ce e bine și ce e rău, ce aduce folos și ce dăunează, ce e frumos și ce pretinde a fi. În viață nu e totul atât de clar ca în povești: balaurul e rău, Făt Frumos e bun, Harap Alb – erou, iar Spânul – mișel. Cu cât accesul la informația a devenit mai ușor, cu atât sursele de poluare a acesteia s-au înmulțit și sofisticat.


Îmi cer scuze, Domnul Ion, pentru că scriu, în general, aceste rânduri și mai ales că le scriu abia acum. Îmi cer scuze că vorbesc sau scriu doar când doare și, mai ales, că mă doare tot mai rar. Îmi cer iertare că a trecut vreun an de când ultima dată V-am ascultat. Îmi cer scuze că în mine Vă spun demult simplu „Ion”, fiindcă așa simt, dar ar trebui să știu să păstrez distanța, voi acolo sus, eu aici jos. Mulțumesc Doamnei Vatamanu și tuturor care au participat la crearea filmului documentar despre viața și activitatea cuplului Ion și Doina Aldea Teodorovici, ați deschis o rană, ce nu trebuie să se cicatrizeze niciodată.

- Dragă Domnul Ion, au trecut mai bine de douăzeci de ani de la independența țărișoarei noastre R. Moldova.

ion aldea teodoroviciTot tricolorul mai fâlfâie în vânt, păstrăm aceleași hotare (până ce). În rest cred că totul s-a schimbat. Multe spre bine. Multe mai puțin.

În continuare mulți nu vorbesc româna. Iar unii din cei care o vorbesc, nici nu știu sau, încă mai rău, se fac că nu știu că se cheamă Limba cea Română! Îi zic „moldovenească”. De parcă americanii vorbesc „Americana” sau australienii „Australiana”. Continuarea

Thailanda – partea 5

Thailanda – partea 4

CHIANG MAI
După scurta despărțire de patru zile în care fetele au fost în Cambodgia, iar eu am tors sensul vieții pe malul oceanului, ne-am reunit iarăși în Bangkok. Iar apoi am mers spre așa zisa capitală de nord a Thailandei – Chiang Mai.

Am să încep cu sfârșitul – îmi pare rău că am stat atâta în Bangkok și așa puțin în Chiang Mai – un loc liniștit, cu străzi înguste, fără mirosuri înțepătoare și cu oameni super drăguți.

În prima zi normal am vizitat templele din apropiere. Așa cum timpul și banii deja erau pe sfârșite, am devenit selectivi. În unul din temple am intrat în discuție cu – mai bine zis de data asta cu mine s-a intrat – un inginer thailandez, care a început să-mi vorbească de budism, iar până la urmă eu l-am descusut și despre protestatari, și prinț, prințesă, etc. etc.

templuTot în acea zonă, am stat de vorbă cu un călugăr, ce practica se pare thai box. Era călugăr de zece ani, de la vârsta de 19. Dar reprezenta întruchiparea vie că nu toți călugării budiști sunt gata pentru așa o viață. Luptele l-au făcut să simpatizeze masochismul și sadismul. S-a lovit singur pe el câteva ori cu pumnul în față, în timp ce povestea astea. Continuarea