Muzica vs. liniștea

Am o relație stranie cu muzica. Îmi place. Îmi place mult. Îmi place tare. Dar, se pare că nu am ocazii pentru ea… sau ce naiba?

Cel mai mult timp neutilizabil îl am când mă deplasez: merg la lucru, de la lucru, la masă, la un notar etc. În rest, când sunt liber – sunt ocupat. Sunt acasă și mănânc, ne uităm la un film, înot, citesc, ieșim în oraș etc.

Dar muzica îmi place mult.

Acum, aș putea asculta muzică când merg cu troleibuzul spre birou sau când merg pe stradă spre o destinație relativ scurtă 1-5km. Sau aș putea asculta muzică când ciclez, ce uneori o fac. Eu, chiar am permanent căști la mine, fiindcă nu-mi place să vorbesc la telefon fără ele, îmi ocupă o mână. Am și ce asculta, câteva aplicații bune și 5Gb internet mobil. De multe ori, chiar pornesc muzica, dar o opresc peste 10-15 minute. Cauze sau scuze văd două și poate nici una integral adevărată.Muzica vs. linistea

Rar petrec timpul pe stradă sau în transport public. 90% mă aflu acasă, la birou sau între alți pereți. Respectiv, când sunt pe stradă sunt flămând de sunete străine, naturale: păsări, iarbă, transport, vorba oamenilor, vânt, pași, uși etc. Ele fac să mă simt parte a acestei lumi; o trăiesc și eu odată ce simt că mă înconjoară. Orașul e poluat sonor, dar oricum e viu. La țară e mai bine.

Altă cauză – când nu-s în vacanță, acea perioadă de timp în afară de 28 zile pe an, Continuarea

S.U.A. și echilibrul mondial

(articol scris original în feb 2014)

Stânga, dreapta. Cine greșește cine procedează corect? Lumea este cuprinsă de lupte geopolitice și noi stăm vrăjiți de ecranele monitoarelor și declarăm pe cineva ocupant, pe cineva ocupat; cineva rău, cineva bun; crezând naiv că este părerea noastră.

echilibrul mondialLukashenko ”închide” politicieni din opoziție și la acuzațiile exterioare arată cu degetul la S.U.A. care voalat, pentru petrol sau poziții strategice, bombardează țărișoare în Africa. Statele Unite arată cu degetul la Coreea de Nord, care amenință cu atacuri nucleare, care la rândul lor arată cu degetul la Japonezi, ce sunt prinși între timp în certuri cu Rusia pentru niște insule, acea Rusie care învinuiește România pentru plasarea scuturilor NATO anti-rachetă care…

În centrul atenției ca de obicei se află cei mai mari jucători: Rusia și S.U.A. Ar fi și China, dar politica lor izolaționistă ne scutește de participarea acesteia în spectacolele difuzate. În dependență de locul nașterii și precipitațiile cultural-istorice, cineva e pro rus și anti american, cineva vice versa. O legitate simplă geografică arată că cei din apropiere urăsc, iar cei de mai departe iubesc. Fiindcă dea lungul anilor, acești jucători au reușit să scuipe mai mult în sufletul vecinilor. Estonienii, polonezii, Afganii, Cecenii, Georgienii, Moldovenii (o parte) trăiesc ferm convinși cu ideea că Rusia e răul suprem, iar America salvatorul națiunilor și a democrației. Pe cealaltă parte Venezuela, Cuba își venerează frații săi de idee – rușii, și blestemă America. America totuși s-a dovedit mai pricepută, a făcut caca mai departe de casă – Vietnam, Iraq etc.

Problema Rușilor este că ei au câștigat câteva lupte, dar pierd ”războiul”. S.U.A. s-a instalat bine în Africa, în Europa are aliați buni, în Asia controlează la fel câteva state cheie. Rusia a rămas cu China la sud-est, cărei nu-i poate face nimic, la nord cu multă gheață, la est Japonia și Alaska (s.u.a). E înconjurată cu scuturi anti rachetă. Piața este dominată de dolar și direct dependentă de prețurile la țiței. E suficient arabii sau țările africane, sub presiunile americane să facă un dumping și ”până aici a mers soldatul”. Sau S.U.A. să vândă la prețuri mici ceva din propriile rezerve. Continuarea

TEDxChisinau Crossroads

La Cronograf, reporterița unei televiziuni m-a întrebat de ce am venit la eveniment. I-am răspuns că la noi se organizează atât de puține evenimente calitative, că nu îți trebuie multe motive să le vizitezi. TEDxChisinau este unul din ele.

Vorbitorii și temele acestora au fost ca niciodată mai actuale, interesante, dureroase, pipărate.

tedxchisinau-crossroads

Clasic, le voi depăna pe rând, pe toate:

Nicolaas de Zwager: Moldovan migration: Pain or Gain?

Un subiect pe cât se poate de actual și dureros. Fiecare din noi are pe cineva sau cunoaște pe cineva plecat din Moldova în căutarea unui trai mai bun. Nicolaas ne spune că tot mai puțini moldoveni vor să se întoarcă acasă, dar totuși încă mulți și-o doresc și mulți vor să investească banii agonisiți în străinătate, la ei în țară. Pentru aceasta, Guvernul ar trebui să creeze mai multe oportunități. În plus, oamenii trebuie să se pregătească mai bine înainte de migrare, ca odată ajunși la destinație, să nu lucreze la negru, dar să fie în rând cu localnicii.

Iulia Kirnitki: The Great Debate

Iulia mi-a adus aminte de adolescență, de competițiile de Dezbateri organizate la Cimișlia, de participarea la seminare în Chișinău – care pe atunci erau printre puținele ocazii de a vizita capitala; de tabăra de dezbateri de vară, de la Trandafir, la Vadul lui Vodă și de jocurile arbitrate la liceul Gaudeamus, în anii de studenție.

În Moldova dezbaterile au venit mult prea târziu, prin 1994. Posibil din această cauză, la noi în continuare acestea sunt încurcate cu Polemicile. Dezbaterile sunt bazate pe argumente, rațiune și logică, iar Polemica pe emoții, opinii și interpretări. Prea des politicienii, jurnaliștii și profesorii la noi se dau în polemici, nu dezbateri. Orice încercare de argumentare la școală era contrazisă prin „eu sunt profesor în clasa asta”, bun argument. Bine, eu aici adaug multe din propria experiență.

Plusul Dezbaterilor este că pot fi jucate oriunde și cel mai des gratis sau cu costuri minime de arendă a unei încăperi, dacă afară plouă. Tema Dezbaterilor în Moldova mi se pare chiar mai importantă decât cea a Migrației, fiindcă aceasta ar putea cizela mentalitatea cetățenilor, din cauza căreia avem corupție, administrație proastă și oameni în căutarea unei vieți mai bune.

Hank Fortener: How I use the Internet to build families?

Hank a rupta sala. El vine dintr-o familie în care părinții, pe lângă a lor 3 copii, au adoptat alții 8. Iar în afară de asta au ajutat și susținut alți zeci și sute. Sistemul „Foster Care” este unul defectuos, prin care copiii orfani petrec până la doi ani într-o familie, iar apoi sunt transferați în altele, suferind la despărțire, din nou și din nou. Aceștia între timp devin cei mai predispuși spre săvârșirea crimelor, boli sexuale, gravidități premature etc.  Continuarea