Mic concediu

Mergi prin casă, intri în baie, dai de robinetul ce picură și picură, și picură. Ai nevoie de ciorapi, tragi, mânerul nu mai e prins ferm de sertar. Bagi picioarele în craci, ridici pantalonii până sus, închizi și ultimul bumb, care vezi că se mai ține într-un rând de ață.

Pe noptieră o carte deschisă, demult. În calculator sute de fotografii aruncate toate în aceeași mapă. La mașină trebuie schimbat rulmentul din spate. A ars becul în coridor. Așa și nu m-am văzut cu Tolea. Și de o lună îmi promit să încep a merge regulat la bazin.

Toate sunt chestii cu care poți trăi, luni și ani la rând, fără prea mari riscuri sau chiar disconfort.


Fericirea se găsește în detalii, dacă știi să le observi, dacă știi să le prețuiești.

Odată, două ori pe an, când ne luăm două săptămâni concediu încercăm să plecăm cât mai departe, la mare, la munte, în orașe cu zgârie-nori sau cu străduțe șablonate, înconjurate de iarbă verde și căsuțe ca și găzduite de cei șapte pitici. Plecăm ca să lăsăm totul în urmă, să uităm de serviciu, de rutină, de casă. Și e bine. Mulți avem doar 2-3 săptămâni de odihnă și așa și o folosim, în cel mai bun caz, vor zice cei care nici nu pot ieși din țară. Și bine zic.


În restul anului, ai de afacere cu tot mărunțușul ce te înconjoară și la mine în cap des sună cuvintele ”dacă aș avea un mic concediu”.

Dacă aș avea un mic concediu, aș merge toamna la părinți acasă cel puțin pe 3-4 zile, măcar când se face vinul, să aduc poama, să o dau la „drobilcă”, când i-a veni timpul să o storc la teasc, să spălăm poloboacele, să scurgem cu tata vinul în beci. Dacă aș avea timp, să sap în grădină, să despic lemnele ce stau în ogradă.la poama

Dacă aș avea un mic concediu, aș cumpăra un sistem nou de scurgere a apei la toaletă. Mi-aș coase ciorapii cu gaură la degetul mare, că urăsc să-i arunc din așa cauze minore, aș spăla plita de gaz, aș curăți și aș unge toate piesele la bicicletă și aș merge să-mi iau un set nou de haine pentru ea, că cel vechi are vreo 6 ani, mama măsei.

Continuarea

dorul meu sunt flori albe fără miros

când întorc capul în partea dreaptă, în pat, simt parfumul tău
nu mi se pare, mi-am îngropat nasul în colțul pernei pe care dormi tu
e acolo
și tu ești
în mine
straniu cum noi încăpem pe acest pat mic
mai ales pe pernă
cu tine, am impresia că încă mai am atâta spațiu împrejur
și totul e mai mult decât suficient
straniu
și frumos
dorul meu sunt flori albe fără miros
și raze calde, fără lumină
mi-ai spus să te sun, dar mă tem să te trezesc
dar am să te sun, fiindcă … ai spus tu
dorul meu e zgomot de vânt, ce se zbate printre acele flori albe
mi-e dor de parfumul tău la mine pe gât
și seară și noapte, și zi și taci,
că altfel te sărut, mult, printre copaci

sleeping

~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~

Dragă Ion Aldea Teodorovici

Recomand în timpul lecturii:

Cu anii și cu mintea, care sper că se adaugă, începi să distingi ce e bine și ce e rău, ce aduce folos și ce dăunează, ce e frumos și ce pretinde a fi. În viață nu e totul atât de clar ca în povești: balaurul e rău, Făt Frumos e bun, Harap Alb – erou, iar Spânul – mișel. Cu cât accesul la informația a devenit mai ușor, cu atât sursele de poluare a acesteia s-au înmulțit și sofisticat.


Îmi cer scuze, Domnul Ion, pentru că scriu, în general, aceste rânduri și mai ales că le scriu abia acum. Îmi cer scuze că vorbesc sau scriu doar când doare și, mai ales, că mă doare tot mai rar. Îmi cer iertare că a trecut vreun an de când ultima dată V-am ascultat. Îmi cer scuze că în mine Vă spun demult simplu „Ion”, fiindcă așa simt, dar ar trebui să știu să păstrez distanța, voi acolo sus, eu aici jos. Mulțumesc Doamnei Vatamanu și tuturor care au participat la crearea filmului documentar despre viața și activitatea cuplului Ion și Doina Aldea Teodorovici, ați deschis o rană, ce nu trebuie să se cicatrizeze niciodată.

- Dragă Domnul Ion, au trecut mai bine de douăzeci de ani de la independența țărișoarei noastre R. Moldova.

ion aldea teodoroviciTot tricolorul mai fâlfâie în vânt, păstrăm aceleași hotare (până ce). În rest cred că totul s-a schimbat. Multe spre bine. Multe mai puțin.

În continuare mulți nu vorbesc româna. Iar unii din cei care o vorbesc, nici nu știu sau, încă mai rău, se fac că nu știu că se cheamă Limba cea Română! Îi zic „moldovenească”. De parcă americanii vorbesc „Americana” sau australienii „Australiana”. Continuarea