Trăim ca să ne schimbăm

Voi urmăriți gândurile; de unde vin? Cel mai des le sesizăm când deja sunt aici, la noi în cap. Dar cum și de unde au apărut? Ce combinat cu ce, influențat de ce a creat acest gând?

E vineri seara (2 sept ’16) și m-am gândit că trebuie să ne schimbăm.

A!
În sfârșit, mi-am adus aminte de unde a venit gândul. Mă uitam la X-Men, cred că printre ultimele versiuni, mă odihnesc la filmele făcute de Marvel. Și deci mă uitam la X-Men, iar apoi m-am uitat la pumnul meu drept. De ceva timp am reînceput antrenamentele, și câteva ori pe lună bat în makiwara, destul de rar. Dar oricum, forma pumnului deja a început să se schimbe, devine mai pătrățos cumva.

Și uitându-mă așa, mă gândeam dacă e bine că se schimbă…undeva aici am sărit la budiști, ei încearcă să schimbe cât mai puține în viață. E bine așa cum le-a făcut natura, Buddha. Și am impresia că și ei însuși încearcă să nu se schimbe. Și chiar când scriu asta, îmi dau seama că greșesc, ei încearcă să se schimbe, dar asta nu mai contează…

fiindcă am sărit la gândul cu care totul a început, de fapt a sfârșit. Sau poate continuă. Depinde de unghiul de observație. Oamenii se nasc, ca să se schimbe. Iar motoul – trebuie să fii cine ești, să fi tu însuți, nu e bun în acest mic (articol) univers pe care l-am creat cu degetele mele. Care e sensul să trăiești, dacă rămâi la fel în mare parte?

Dacă aș rămâne ceea ce am fost sau ceea ce încă mai sunt, aș face umbră pământului degeaba (vorba bunelului Gheorghe). Fiindcă de natură sunt un egoist, dur/vulgar, leneș și nesimțit. Cu lenevia parcă am terminat. Cu egoismul sunt ceva progrese. Duritatea și nesimțenia încă apar prea des.

Trebuie să mă schimb, pentru mine și pentru alții. Să fiu înăuntru mai moale, iar dinafară, mai tare. Pumnii pătrați, sufletul sferă.

Te schimbi până la vreo 70 de ani. Apoi savurezi rezultatele 😛