Spălatul încălțămintei | amintiri din copilărie

Când eram mic, spălam încălțămintea celor de acasă. Cam din noiembrie până în martie, la noi era glod. Și trăiam la 200 metri de la șosea, suficientă distanță pentru a murdări talpa, pielea, uneori șiretele si pantalonii.

Procesul necesita o căldare de apă, o cârpă și un scăunel. Când afară era noaptea deja, rugat frumos de părinți, alte ori mai cu insistență, mă așezam pe scăunel și la lumina galbenă din antreu, perîndam ciubotă după ciubotă.

Înițial cu petica bine înmuiată în apă, umezeam glodul unde era mai gros, să se înmoaie. Apoi centimetru cu centimetru ștergeam pielea, de sus în jos. De la mai curat, spre mai murdar. Cu cât ajungeai mai la talpă, cu atât era mai urâtă treaba. Ajungând la marginea tălpii, nu mai aveai unde te juca, ocoli sau improviza. Venea timpul să te implici serios în proces și să rozi acel strat de glod, înmuiat deja, jos de pe încălțări. Ba cu dejetul curat, ba cu degetul înfășurat în cârpă, făceam și treaba asta. După ce, clăteam bucata de stofă în apa tulbure maronie, și ștergeam bine acolo unde numai ce era cernoziom, lut și alte bogății ieșite la suprafața pământului Moldovenesc.

Sneakers-ICând aparent treaba era gata, aruncam apa, spălam căldarea, clăteam petica și puneam ciubotele lângă sobă sau calorifer, la uscat. Continuă lectura „Spălatul încălțămintei | amintiri din copilărie”