Dragostea – sentiment al unicităţii…

recent am început să citesc o carte ce se numeşte „Sexualitatea din perspectiva Bibiliei”, discutam cu colegii de la serviciu un capitol intitulat „De ce a inventat Dumnezeu sexul?”. Nu cred că a avut mare legătură cu discuţia, dar o colegă mi-a transmis o povestire despre părerea ucenicului unui monah shaolin referitor la Dragoste. Am decis să-l traduc în română (fiindcă era în rusă şi fiindcă l-am considerat înteresant). Deci:

Aici, la o întîlnire cu un ucenic al unui monah shaolin, o tipă drăguţă, adeptă a „unicii jumătăţi”, a întrebat despre dragoste. Şi iată povestirea răspunsului acestui ucenic (punctul de vedere al lui Zen despre dragoste) :

Dragostea – e un sentiment al unicităţii. De fapt, suntem uniţi cu toată lumea înconjurătoare. Dar mulţi oameni nu simt că natura lor este aceeaşi ca şi cea a unei mese, a unui monitor. De fapt, noi suntem uniţi cu orice fiinţă, cu orice atom al Universului.

Dar această unitate, această dragoste poate fi simţită departe nu de fiecare. Să iubeşti pe toţi le este dat doar sfinţilor. Unui om simplu, petrecîndu-şi timpul în Sansara, îi este bine dacă reuşeşte să iubească măcar un alt om. O bună parte a omenirii nu este capabilă nici de aceasta, în dragostea lor persistă prea mult egoism.

A iubi înseamnă a te dizolva totalmente în obiectul dragostei tale. Dacă iubeşti un alt om, tu nu mai exişti, tu te dedici totalmente acestei persoane. Dacă iubeşti muzica, tu nu mai exişti, există doar muzica. De ce mişcările maeştrilor wushu sunt atît de armonioase – pentru că ele sunt sincere, mişcările lor nu conţin nimic din al său ego, ei nu sunt, este o singură mişcare, o singură formă…

Dragostea multor oameni – nu este dragoste, este o obişnuinţă. Voi doar aţi găsit în alt om aceea, cu ce v-aţi deprins. Fie asta sex, bani, tendinţa către maternitate, … . Asta nu e dragoste, asta e egoism. Voi simplu obţineţi ceea, de ce aveţi nevoie, fără a atrage atenţia asupra necesităţilor partenerului vostru. Ce fel de dragoste e asta?

Oamenii trăiesc în familii din deprindere, legaţi de obişnuinţele lor, nici vorbă despre dragoste nu poate fi.

Cînd iubeşti ceva într-un om, acest „ceva” nu este veşnic, el se poate schimba. Voi iubiţi cum el cîntă – el nu mai cîntă. Voi iubiţi cum el dansează – el nu mai dansează.

Sentimentele omeneşti nu sunt statornice. Ele se contrazic prin opozitivitatea lor, rotindu-se într-un cerc. Dragostea se schimbă cu ura, ura devine dragoste. Nu există aşa sentiment „dragoste”, este dragoste – ură. Este la fel ca şi moneda cu două feţe. Dacă voi iubiţi pe cineva foarte tare, mai devreme sau mai tîrziu o să-l urîţi. Dacă urîţi, mai devreme sau mai tîrziu o să iubiţi.

Însă dacă o să gasiţi în cineva ceva statornic, acest statornic va fi Dumnezeul. Fiindcă Dumnezeul e unicul veşnic, statornic. Iubiţi în alt om toată lumea. Iubiţi un barbat – iubiţi în acest bărbat toţi bărbaţii lumii. Iubiţi o femeie – iubiţi în această femeie toate femeile lumii. În fiecare om este reflexiunea oricărei particele ale lumii. O să iubiţi toată lumea prin acest om.

—————————————————————————————————————————————————————————————————————————————–

nu pot sa nu fiu de acord cu aceste cuvinte, dar am precizări. Cred că şi adevărul poate fi diferit pentru diferiţi. Probabil diferenţa între conceptele noastre şi ale lor este determinată de alegerea pe care o facem. De aici vine şi neputinţa de a atinge acel apogeu al dragostei expus de ucenicul shaolin. Cred că majoritatea din noi credem şi vrem să iubim doar o persoană, să avem doar o familie.

Cred, dacă vom iubi cu adevarat totul ce ne înconjoară, prin prisma oricărui obiect, ocupaţii sau a unei persoane, atunci vom iubi cu adevărat pe Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este Totul. Sună ca nişte estimări matematice…

In cel mai bun caz acum ma simt ca un burete…

o mică încercare…o mică povestire:

I

În cel mai bun caz acum mă simt ca un burete. Cînd am vrut să ieşim prima dată, scopul era redresarea mea, tu psiholog eu pacient. Lucrurile s-au schimbat de atunci. Nu în zadar am spus “mă tem că voi fi vînătorul care va fi vînat, care va deveni prada…”. Ambii eram cu cîte o problemă, acum eu am două, tu?

Probabil ma înşel, dar aşa vreau să cred, aşa cred. Acum la tine e mai bine cu B. E mai bine datorită mie. Nu e mai bine fiindcă el a făcut ceva, e mai bine fiindcă tu ai facut ceva. Oamenii sunt priviţi în relativitate. B era mai rău faţă de tine. Datorită mie, ai ciştigat două lucruri importante, dar anticipez să spun ca iţi vor fi de folos pe o perioadă scurtă de timp. Primul lurcu: ai acumulat energie de la mine, adrenalină, simţul flirtului, simţul mişcării şi a riscului. A acţionat ca un shocker. Te-ai trezit. Ai umplut pieptul cu aer şi ai simţit că trăieşti. Al doilea ciştig este pierderea. M-ai sarutat ca să-ţi pierzi simţul nevinovaţiei tale. Foarte bine construit totul. Ţi-am mai spus similitudinea: Tu şi Sarutul, Hitler şi Reichstagul.

Daca la prima întîlnire te-ai ridicat în ceruri, la cea de-a doua te-ai îngropat în ţărînă. La plecare un sarut. Am spus ca nu vreau sa te mai văd plîngînd; şi am spus-o sincer, te trezeam de fiecare dată cînd vedeam că ochii iţi lucesc mai mult decît trebuie. La fel de sincer nu vroiam să te sărut şi nu vroiam să ne sărutăm, raţiunea mi-o spunea; şi nu ca să fiu “cuminte”, dar ca să nu grabesc lucrurile. La despărţire un sarut –  cine ar crede ca asta ar putea fi rău? Eu. Cînd m-am aplecat să-ţi sarut obrăjorii, te-ai infipt în buzele mele, înconjurate de fire de păr neberberit de 2 săptămîni. Sărutul a fost asemenea unei muşcături de şarpe, cît de repede te-ai infipt, atît de repede te-ai şi retras. Am reuşit să simt doar o înţepătură umedă şi moale. O jumatate de secundă şi am spus NU… mi-am dat seama ca e GATA. Deodată chipul ţi-a devenit ca de ceară, ochii sticliţi. Am înţeles că e gata. Este la fel cum te-ai plimba prin oraş cu o bombă. Mergi, mergi, eşti atent, mergi, trece timp, te relaxezi şi atunci boom – apeşi pe declanşator, nu, nu a explodat, dar va exploda la sigur acum, în 10, 9, 8… Am strigat “Să-mi scrii!, să-mi scrii!” am inţeles ca acum te vei îngropa. Conştient sau inconştient, tu ai ciştigat al doilea ingridient – VINOVAŢIA.

A urmat tăcere…a urmat durere. Ai primit motivul datorită căruia puteai să nu te mai vezi cu mine.

II

Au trecut 6 ani. Totul s-a început frumos – eu tînăr şi independent, tu frumoasă cu scîntei în ochi. O calătorie departe de casă, zile întregi petrecute împreună întru atingerea unui scop. Doi străini împreuna. Te-am sărutat, ai răspuns “ în sfirşit! ”. Apoi cîteva luni de fericire acasă. Doar cîteva. Ai spus – – GATA.

– De ce?

– Nu ştiu…gata.

Pustietate. Pustietate plină de durere. A mai trecut o lună. Te-am cucerit din nou. Am mai trecut o lună, GATA. Pustietate.

– Ce am greşit?

– Nimic.

Luni de beţii, de autodistrugere fizică si morală. M-a ajutat. Am spus “nici o fată mai mult nu o să-mi facă una ca asta. Am încercat să-mi pun capăt zilelor, ce prost mai sunt.”.  A urmat schimbari de fete, una după alta, cîte 1 la 1,2 zile. Am avut de unde, eram plecat de acasă. Înfăţişarea fizică şi carisma mi-au fost mereu buni ajutori. Apoi m-am liniştit. Am găsit altceva, ceva mai bun. O altă fată, în care am fost îndrăgostit. Clipe fericite şi clipe mai puţin fericite. Şase ani. Nu am căutat-o, nu am sunat-o, am respins-o. La al cincelea an s-a căsătorit. Bravo! La al şaselea a început să mă caute…după cum spune ea mereu m-a căutat…cine ştie?

Dacă să gîndesc raţional, mai bine nici nu o întilneam acum 6 ani, mai bine nu reluam discuţia cu ea după 6 ani. Niciodată nu am fost condus de raţiune.

III

A urmat tăcere…a urmat durere. Ai primit motivul datorită căruia puteai să nu te mai vezi cu mine.

Acum ne ascundem după monitoare. Hrrr. Vorbim, ea incearcă să se rupă; vorbim, eu incerc să mă rup. De fiecare dată celalalt vine cu motivul de a continua discuţia, cel mai des linkuri spre melodii şi imagini ce provoacă emoţii puternice.

Acum, după ce a capătat ambele ingrediente, nu mai are rost să se vadă cu mine. În cel mai bun caz acum mă simt ca un burete. Am tras în mine durerea ei şi am pastrat-o pe a mea. Totul a reînceput cu scopul consilierii mele, dar unde mă aflu eu acum? În citeva săptămîni a sters 6 ani de plictiseală cu B şi toate păcatele lui B. Se simte bine cu mine, se simte vinovată cu mine, acum e la nivel cu B, B al ei. Acum are puteri să-l ierte. Unde sunt eu acum?

Iar spun “mai mult nu mă voi lăsa pacălit, mai mult nu voi fi motive pentru iertarea altora”. Tot ce nu ne omoară, ne face mai tari. Maybe self-improvement isn’t the answer…. Maybe self-destruction is the answer.  ~Chuck Palahniuk, Fight Club, Chapter 6.

Va trece timpul, lucrurile se vor schimba…dar nu ştiu cum.